Intr-un singur cuvant sesiunile de terapie cu parintii sunt despre : Conectare.

Imi imaginez uneori ca in acest timp dedicat relatiei cu copilul si cu sine, parintele isi pune in functiune un stetoscop invizibil cu care inima sa poate asculta inima copilului, un stetoscop pe care il poarta cu sine dar care poate fi perturbat de diverse blocaje ce isi gasesc sursa in cultura societala traumatizata si traumatizanta, saraca in principii psiho-emotionale sanatoase, in propria educatie, in suferintele relationale traite…

 

Parintii vor creste "acuitatea vizuala" (capacitatea de observare) a nevoilor. Este ca si cand noi parintii detinem o miriada de ochi, nu doar doi. In timp ce cu un ochi ne uitam la nevoile personale, cu altul privim nevoile copilului nostru, cu un alt ochi bagam in seama ceea ce ne vine sa facem, sa spunem, cu altul suntem in contact cu emotia pe care o simtim, un alt ochi are focusul pe senzatiile  din corp, si altul pe gandurile care ne traverseaza. Constienti de aceste perceptii integrate, in contact cu sine, cream spatiu pentru a fi, asa cum alegem sa fim in relatie cu copilul.

​

 Parintii care parcurg procesul terapeutic, isi imbunatatesc abilitatile parentale: 

 prezenta constienta,

 ascultare empatica,

 compasiune,

 sustinere si continere emotionala,

 comunicare cu blandete si sensibilitate,

 flexibilitate, deschidere si acceptare.

​

In mod esential, in procesul terapeutic, parintii se reconecteaza la iubirea pura (neconditionata).